Vântul a bătut cu putere în Argeș, iar ploaia a fost torențială.
Pompierii argeșeni, alături de Serviciile Voluntare de Urgență, au fost solicitați să intervină în 15 cazuri pentru înlăturarea efectelor negative provocate de fenomenele meteorologice periculoase, aferente codului portocaliu, după cum urmează:
– în comuna Mozăceni, incendiu la cablurile electrice și vegetația uscată de sub acestea. A intervenit Punctul de Lucru Rociu cu o autospecială de stingere;
– în municipiul Pitești, pe strada Libertății, copac căzut pe două autoturisme. Pentru degajarea acestuia, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială;
– în comuna Căteasca, satul Cireșu, copac căzut pe fire electrice. Pentru degajarea copacului, a intervenit Detașamentul de Pompieri Bradu cu o autospecială;
– în comuna Suseni, copac căzut pe carosabil. Pentru degajarea lui a intervenit Secția de Pompieri Costești cu o autospecială;
– copac căzut pe carosabil pe A1, între km 113 și 114, sens Pitești – București, care bloca banda de urgență și banda 1. Pentru degajarea acestuia, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială;
– tot în Pitești dar pe strada Mihai Eminescu, copac în pericol de cădere peste autoturismele parcate în apropiere. Pentru degajare, a intervenit Detașamentul de Pompieri Bradu cu o autospecială;
– la Ungheni, copac căzut pe carosabil, care a blocat ambele benzi de circulație. Pentru degajare, a intervenit Punctul de Lucru Izvoru cu o autospecială;
– în Pitești, cartierul Trivale, strada Frasinului, copac aplecat spre conductorii de electricitate și proprietățile învecinate. A intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială;
– la Căteasca, în satul Coșeri, fire căzute pe carosabil. A intervenit Detașamentul de Pompieri Bradu cu o autospecială;
– pe strada Gheorghe Șincai din Pitești, copac căzut pe bloc. Pentru degajare, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială;
– în comuna Țițești, satul Bucșănești, cablu căzut pe carosabil. Pentru asigurarea măsurilor specifice, a intervenit Punctul de Lucru Aninoasa cu o autospecială;
– la Topoloveni, copac căzut pe carosabil. Pentru degajare, a intervenit Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială;
– în comuna Rătești, fire de curent electric căzute pe stradă. Pentru asigurarea măsurilor specifice, a intervenit Detașamentul de Pompieri Bradu cu o autospecială;
– în cartierul Tudor Vladimirescu din Pitești copac căzut pe stradă. Pentru degajare, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială;
– la Drăganu, pe strada Dumbrăvești, stâlp de telecomunicații căzut pe gardul unei gospodării. Pentru degajare, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pitești cu o autospecială.