Plutonierul adjutant Oprescu Vlad, a fost felicitat de către conducerea ISU Argeș pentru reprezentarea cu onoare a inspectoratului și rezultatele remarcabile obținute la competițiile la care a participat pe parcursul acestui an.
Pe lângă serviciu și numeroasele intervenții pe care le-a parcurs cu succes, el mai este pasionat și de Judo, un sport pe care îl practică cu multă pasiune și care i-a adus o mulțimea de medalii.
El este campionul nostru!De fiecare dată, Vlad a dovedit că ambiția, curajul și devotamentul îl definesc, tocmai de aceea, prin muncă asiduă, a ajuns unul dintre cei mai buni sportivi lume”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Aceștia amintesc că numai în ultimele luni, în cadrul unor campionate naționale și mondiale, acesta a obținut unul dintre mult râvnitele locuri pe podium, precum:
- Locul I la Campionatului Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat în luna martie;
- Locul al III-lea, la categoria de vârstă 31-39 de ani, peste 100 kg, în cadrul IPA Games, organizat în luna mai;
- Locul I la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, care au avut loc în Danemarca, organizat în luna septembrie.
Îl felicităm pentru rezultatele obținute și ne mândrim că face parte din marea familie a salvatorilor argeșeni”, a mai transmis ISU Argeș pe pagina de socializare.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: