O femeie din Argeș a fost prinsă copiind la examenul de permis. Aceasta avea un sistem video și audio, transmite prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu care mai anunță că în acest caz au fost sesizați polițiștii.
Incidentul a avut loc în această dimineață, 30 decembrie atunci când una dintre candidatele de la proba teoretică a examenului pentru permis auto a fost prinsă copiind. Argeșeanca în vârstă de 36 ani, din comuna Cetățeni, susținea proba pentru prima dată.
Aceasta a intrat în sala de examinare cu un sistem audio-video însă polițiștii examinatori au observat că avea un comportament suspect și, după verificări, au văzut că avea o cameră video de forma unui nasture și cască în urechea dreaptă. Au fost sesizați polițiștii Secției 1 Pitești.
Vreau să le transmit candidaților examenului pentru permis că singura cale de a obține dreptul de a conduce este să se pregătească temeinic. Când te urci la volan, ești responsabil atât pentru viața ta, cât și pentru viața celorlalți participanți la trafic.”, a mai transmis prefectul Dragoș Predescu.
Foto: Avocatnet
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: