Argeș: A furat o mașină și a fost prins în timp ce o conducea fără permis!

de | 27.04.2023 18:07 | Eveniment, Județean, Știri

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Dosarul penal este pe numele unui tânăr de 24 de ani, din Topoloveni, care a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în cursul zilei de ieri, miercuri, 26 aprilie, în fața instanței, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Astfel, tânărul a fost depistat, în noaptea de 22 spre 23 aprilie, în jurul orei 3:30, de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Leordeni, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, argeșeanul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

După administrarea probatoriului, la data de 23 aprilie, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, cercetările fiind extinse, ulterior, și cu privire la infracțiunea de furt calificat.

Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că argeșeanul ar fi furat autoturismul pe care l-a condus.

Având în vedere cele de mai sus, la data de 26 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni în fața Judecătoriei Topoloveni, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.”, transmite IPJ Argeș.

 

Foto descriptiv.

Sursa Foto Antena 3 CNN

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident între două mașini în Câmpulung! O femeie a fost asistată de medici!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare: