anchetaonline.ro

Argeș. Au încălcat ordinele de protecție și au ajuns după gratii

de | 03.10.2025 16:45 | Județean, Eveniment

Doi bărbați din județul Argeș au ajuns în arestul poliției, după ce au încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție emis de instanță.

În primul caz este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din Merișani.

Potrivit IPJ Argeș, în perioada 26–29 septembrie a.c., acesta și-ar fi contactat fosta concubină printr-o rețea de socializare, trimițându-i în mod repetat mesaje cu un conținut injurios. De asemenea, pe 29 septembrie, în jurul orei 20:00, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de femeie și de domiciliul acesteia, încălcând restricțiile stabilite. Mai mult, bărbatul ar fi pătruns chiar în locuința victimei, deși prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Pitești, în august 2025, îi era interzis orice contact sau apropiere de victimă și de locuința acesteia.

După administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 3 octombrie, să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cel de-al doilea caz este vorba despre un bărbat, de 39 de ani, din Pitești.

Pe 30 septembrie, acesta ar fi pătruns de două ori în locuința tatălui său, respectiv în jurul orelor 17:45 și 18:30, deși instanța emisese un ordin de protecție care îl obliga să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de tatăl său și de domiciliul acestuia. Mai mult, pe 2 octombrie, în jurul orei 15:45, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști la locuința părintelui său, încălcând aceleași interdicții. În urma probatoriului, și acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Ambele cazuri se află în curs de cercetare, iar autoritățile precizează că, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Foto descriptiv alesdonline.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incident violent la un centru de minori din Ștefănești! Adolescent de 16 ani arestat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: