anchetaonline.ro

Argeș. Lăcătuș mecanic prins băut la serviciu

de | 30.09.2025 19:57 | Județean, Eveniment, Național

În perioada 23 – 26 septembrie 2025, poliţiştii secțiilor regionale de poliţie transporturi și Serviciului Siguranța Transporturilor Constanța au desfășurat, sub egida RAILPOL, acțiunea europeană „RAIL ACTION WEEK”, ce a vizat creșterea siguranței pe calea ferată.

Potrivit Poliției Române, la nivel național, polițiștii, alături de reprezentanți ai instituțiilor partenere, au verificat 4.125 de persoane și 1.891 de autovehicule, în zona a 337 de treceri la nivel cu calea ferată. Totodată, au fost testate 40 de persoane cu atribuții de mecanic de locomotivă și 215 angajați cu responsabilități pe linie de siguranță feroviară, fiind descoperite două cazuri de consum de alcool.

Unul dintre acestea a fost înregistrat chiar în județul Argeș. Pe 23 septembrie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au depistat, în stația C.F. Costești, un bărbat de 58 de ani, lăcătuș mecanic într-un district feroviar, care se afla la serviciu sub influența alcoolului.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal pentru părăsirea postului și prezența la muncă sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursă foto: Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Când primesc pensionarii cu venituri mici a doua tranșă din ajutorul financiar de la stat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole