Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș va asigura măsuri de ordine publică mâine, în cursul zilei de miercuri, 24 ianurie, pe toată durata manifestărilor organizate cu ocazia ”Zilei Unirii Principatelor Române”.
Acestea se vor manifesta în Pitești, la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 11.00 și în Mioveni, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 10.30.
Jandarmii din Argeș vor fi prezenți pentru a acționa pentru siguranța participanților în zona ceremoniilor militare și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională.
Pentru buna desfășurare a activităților, Jandarmeria Argeș recomandă participanților la aceste manifestări:
• să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine;
• să adopte un comportament civilizat;
• să nu se implice în conflicte;
• să supravegheze cu atenție copiii;
• dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial să se adreseze celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau să apeleze la numărul unic de urgență 112
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro