anchetaonline.ro

ARGEȘ. Percheziții într-un dosar de spălare de bani și rambursări de TVA

de | 28.07.2025 12:51 | Județean, Eveniment

În această dimineață procurorii DNA au efectuat nouă percheziții în județul Argeș, într-un dosar în care acuzațiile sunt de rambursare ilegală de TVA și spălarea banilor.

Potrivit gândul.ro aceste infracțiuni ar fi fost comise între 2022 și 2024 în domenii precum: transporturi, produse alimentare și achiziții.

De precizat faptul că ancheta este coordonată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești cu sprijinul în teren al trupelor SAS ale Jandarmeriei.

Conform sursei citate patru societăți ar fi fost beneficiare directe ale rambursării de TVA, suma ridicându-se la 46.502.856 lei. din care 34.680.606 lei în cont și 11.822.250 prin compensare.

Se mai precizează de asemenea că suma blocată la rambursare ar fi de 8.389.975 lei iar în prezent ar exista un număr de 12 suspecți, atât persoane fizice cât și juridice.

UPDATE

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022-2024, a unor infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și de Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 9.000.000 de euro, transmite DNA. 

Astăzi,  28 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza județului Argeș. Șase percheziții sunt făcute la sediile unor societăți comerciale, iar restul sunt la domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA. 

 

Sursă foto: Poliția Română

Video: MJ

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministerul Finanțelor introduce raportări zilnice. ”Nu vizăm încărcarea angajaților, ci o mai bună înțelegere a modului în care funcționează instituția”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole