Argeș: Permise retrase și sute de amenzi date în ultimele 24 de ore!

de | 19.08.2023 21:30 | Județean, Eveniment

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile, la nivel județean, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate ei au acționat în 56 de filtre, au verificat 538 de autovehicule și au legitimat aproape 700 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 147 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest.

Acțiunile au avut ca scop identificarea și abordarea în mod eficient a potențialelor pericole, dar și prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a faptelor contra patrimoniului, identificarea situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

De asemenea, polițiștii au acționat și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special privind viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat  309 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 55.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 14 permise de conducere (dintre care 5 pentru viteză) și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

.Polițiștii de prevenire au intensificat activitățile informativ-preventive, unde au transmis recomandări cu privire la măsurile de pază a bunurilor și valorilor, dar au realizat și instruiri în ceea ce privește faptul că este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice minorilor și persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate.

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Turist atacat de urs sub ochii soției

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș

Ultimele articole