Potrivit datelor centralizate la nivelul județului Argeș, până la ora 11:00, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral, transmit reprezentanții structurilor MAI.
De la începutul procesului electoral au fost sesizate 4 posibile incidente electorale dintre care 3 sunt confirmate și 1 este în curs de verificare.
Trei persoane au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei.
Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
„Având în vedere solicitările pe acest subiect, reiterăm că potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 07.00, este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste rețele.”, mai transmit reprezentanții MAI.
De precizat că fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații MAI, indiferent de persoanele implicate.
Amintim faptul că pe parcursul nopții, cât timp cele 527 de secții de vot organizate la nivelul județului Argeș, s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte.
În cursul zilei de ieri și pe parcursul nopții au fost semnalate 5 sesizări cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 2 nu s-au confirmat. 3 dintre acestea au vizat continuarea campaniei electorale, fiind aplicată o sancțiune contravențională.
Nu au fost întocmite dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.
UPDATE – DeclarațI ora 15:00
De la începerea votării, la nivelul județului Argeș au fost sesizate 8 posibile incidente, dintre care 3 sunt confirmate, una este în curs de verificare și 4 neconfirmate.
Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale: două amenzi în valoare totală de 3.000 de lei și un avertisment.
„Facem precizarea că toate incidentele electorale sesizate privesc continuarea propagandei electorale, după încheierea campaniei.
Până la acest moment nu au fost sesizate posibile infracțiuni electorale.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a alegerilor.”, au transmis reprezentanții MAI.
Video: IPJ Argeș
Foto: captura video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ. Verificări efectuate de polițiști privind continuarea propagandei electorale