Argeș. Polițistul zilei. A găsit un portofel cu bani și acte și l-a restituit proprietarului

de | 17.02.2025 09:17 | Județean, Lifestyle

Un act de onoare și corectitudine a fost realizat de agentul șef principal de poliție, Șerban Ion, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care a demonstrat profesionalism în momentul în care a găsit un portofel abandonat pe DN 7.

În timp ce se întorcea acasă după schimbul de noapte, polițistul a observat portofelul pe marginea drumului. La deschiderea acestuia, a descoperit o sumă considerabilă de bani: 400 de euro, aproximativ 1.000 de lei, și mai multe documente.

Agentul a verificat cu atenție informațiile din actele găsite și, după o investigație rapidă, a reușit să ia legătura cu proprietarul portofelului, un bărbat de 37 de ani din Pitești. După ce a confirmat detaliile referitoare la conținutul portofelului, polițistul s-a întâlnit cu păgubitul și i-a înapoiat bunurile pierdute.

Polițiștii argeșeni reamintesc cetățenilor că, în astfel de situații, cel care susține că a pierdut un bun trebuie să dovedească:

-identitatea sa, prin actele din portofel sau alte mijloace de confirmare;

-detalii despre locul și momentul în care a pierdut bunul;

-conținutul exact al portofelului.

Totodată, polițiștii subliniază că păstrarea unui bun găsit fără a întreprinde demersurile necesare pentru a-l returna poate constitui o infracțiune, conform legii. În cazul în care găsiți un obiect de valoare, soluția cea mai corectă este să-l predați la cea mai apropiată unitate de poliție, asigurând astfel că obiectul va ajunge în mâinile proprietarului său.

Foto: IPJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șoferiță din Argeș, la un pas de tragedie! A pierdut controlul și a rupt gardul viaductului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: