Un bărbat de 48 de ani, din Micești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autocamion încărcat cu lemne, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe 26 martie, în timp ce se afla pe DJ 703K, în comuna Budeasa, polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au oprit pentru un control de rutină.
Deși documentele privind transportul de lemne erau în regulă, verificările în bazele de date au scos la iveală că șoferul nu avea voie să conducă. Acesta avea permisul suspendat.
În urma ispravei sale, argeșeanul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale faptei și pentru a dispune măsurile legale care se impun.
Foto: descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Controale ANPC în Argeș! Unități închise și amenzi de 300.000 de lei