ISU Argeș: Recomandări pentru prevenirea incendiilor cu ocazia ”Focului lui Sumedru”

de | 25.10.2023 12:53 | Județean, Lifestyle

Având în vedere că în noaptea de 25 spre 26 octombrie, înaintea Sfântului Dumitru, se va sărbători „Focul lui Sumedru”, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș vin cu recomandări pentru argeșeni.

Astfel, cu această ocazie se aprind focuri, iar tinerii stau în jurul acestora, așa cum este tradiția de „Focul lui Sumedru”. Cetățenii trebuie să știe că au de respectat mai multe prevederi:

1. Solicitarea de către organizatori, de la primărie, a permisului de lucru cu focul, premergător desfăşurării activităților cu foc deschis, pentru această sărbătoare;

2. Se va impune cetăţenilor respectarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin OMAI 163/2007 pe timpul utilizării focului deschis la arderea materialelor combustibile;

3. Efectuarea, de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, a controalelor preventive la locurile stabilite pentru Sărbătoarea „Focul lui Sumedru”, urmărindu-se: respectarea măsurilor de prevenire ale unor incendii, implicit și ale distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, păduri și gospodării (utilizarea focului nu se va admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, cărbune, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum sau ulei, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare);

4. Se va interzice arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișului sau a vegetației ierboase;

5. Pe timpul controalelor preventive se va asigura informarea cetăţenilor cu privire la modul de
comportare în caz de incendiu;

6. Sancţionarea de către primari a neregulilor constatate pe timpul controalelor efectuate, în condiţiile legii, înainte şi pe timpul desfăşurării „Focului lui Sumedru”;

7. Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la sărbătoarea „Focului lui Sumedru”, ISU Argeș poate sancţiona conform legii.”, anunță reprezentanții ISU Argeș

Pompierii anunță că vor fi pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei sărbători, instituţia noastră este gata să intervină pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi protecţia cetăţenilor, fiind angrenată cu echipaje de intervenție în zonele cu participare de public numeros.”, adaugă ISU Argeș

sursă foto ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Prima vacanță din acest an școlar se apropie! Elevii vor avea parte de o săptămână liberă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș