anchetaonline.ro

Argeș: salariile cresc, dar numărul șomerilor este în urcare. Județul peste media națională la șomaj

de | 03.02.2026 12:28 | Administrație, Județean, Lifestyle

Datele oficiale ale celor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş pentru luna noiembrie 2025 arată o ușoară scădere a numărului de salariați în județul Argeș, dar și creșteri ale câștigului salarial mediu față de luna precedentă și față de anul trecut. În același timp, numărul șomerilor este în creștere, iar rata șomajului depășește media națională.

Efectivul salariaţilor la 30 noiembrie în judeţul Argeş a fost de 165031 persoane, în ușoară scădere față de efectivul salariaților de la finele lunii octombrie 2025. Evoluția ușor descendentă a efectivului de salariați faţă de luna precedentă s-a manifestat cu aceeaşi intensitate în toate sectoarele economice.

Repartizarea salariaţilor pe sectoare de activitate ne arată faptul că cea mai mare parte a acestora activează în servicii (52,8%), urmați de cei din industrie şi construcţii (45,5%) și de cei din agricultură, silvicultură şi pescuit (1,7%).

Comparativ cu luna noiembrie 2024 efectivul total al salariaților a crescut cu 390 persoane (+0,2%), urmare a dinamicii pozitive înregistrate în toate sectoarele de activitate.

Câştigul salarial mediu brut realizat în județul Argeș în luna noiembrie 2025 a fost de 8358 lei, în creștere cu 118 lei față de luna precedentă și în creștere cu 494 lei comparativ cu luna noiembrie 2024. La nivelul județului Argeș în luna noiembrie 2025 s-a realizat un câştig salarial mediu net de 5039 lei, în creștere cu 64 lei față de luna octombrie a.c. și cu 215 lei comparativ cu luna noiembrie 2024.

Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna octombrie 2025 au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite ți al 13 -lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție, ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Câştigul salarial realizat în judeţul Argeş în luna noiembrie 2025 a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel naţional, atât în valoare brută (-10,8%) cât şi în valoare netă (-10,3%).

Numărul șomerilor înregistrați la 30 noiembrie 2025 potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş a fost de 8771 persoane, în creștere cu 32 persoane față de sfârşitul lunii octombrie 2025 și cu 292 persoane comparativ cu luna noiembrie 2024.

Structura pe sexe a șomerilor înregistrați reflectă o ușoară predominare numerică a bărbaților, aceștia deținând peste 52,9% din totalul șomerilor înregistrați .

Rata şomajului înregistrată în județul Argeș la 30 noiembrie 2025 în județul Argeș a fost de 3,8%, depășind media înregistrată la nivel național (3,3%).

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Autoritățile reamintesc: cetățenii sunt obligați să curețe zăpada din fața imobilelor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: