ARGEȘ. Șofer de 19 de ani din Călinești prins „zburând” pe DN 7

de | 27.12.2024 17:00 | Județean, Eveniment

În ultimele 48 de ore polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Aceștia au acționat în 167 de filtre rutiere efectuând 716 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 364 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 110.000 de lei.  Totodată au fost reținute 35 de  permise de conducere și retrase 23 certificate de înmatriculare.

Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 47 au fost ca urmare a depășirii vitezei legal, informează IPJ Argeș.

Printre persoanele sancționate din cauza vitezei s=a numărat și un tânăr de 19 de ani, din Călinești, care a fost depistat în ziua de 26 decembrie de către polițiștii Biroului Rutier Topoloveni. Acesta conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității de domiciliu, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h, fiind înregistrat cu viteza de 119 km/h.

Șoferul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bărbat de 28 de ani din Argeș prins conducând fără permis și sub influența alcoolului

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Călinești | Topoloveni

Ultimele articole