Și în ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Din păcate, și în aceste zile au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool și s-au urcat la volan.
Printre cei care au fost prinși conducând băuți pe străzile argeșene, în minivacanța de Sfânta Maria, se află și un tânăr de 32 de ani, din Moșoaia.
El a fost depistat luni, 14 august, de polițiștii Biroului Rutier Pitești în timp ce conducea un autoturism pe str. Independenței din municipiul Pitești.
Tot luni a fost surprins și un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din județul Dâmbovița, care a hotărât să se urce la volan fără să țină cont de faptul că băuse înainte.
El a fost depistat de polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr în timp ce se deplasa pe DN 73, pe raza comunei Dragoslavele.
În aceeași situație s-a aflat și un bărbat, de 40 de ani, din Pitești. El a fost depistat de polițiști, în noaptea de 15 spre 16 august, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703B, pe raza comunei Vedea.
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că au consumat alcool.
În urma testării, a reieșit o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cei trei conducători auto au fost duși la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cele trei cazuri s-a întocmit dosar penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
foto descriptiv botosaneanul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro