În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PNL Pitești, senatorul Mihai Coteț, subprefectul Dragoș Predescu și consilierii județeni Tică Manuel și Cristina Ghineț au discutat despre viitorul european al României și despre candidatul PNL la președinție, Crin Antonescu. Mihai Coteț a subliniat necesitatea unui lider pro-european care să asigure stabilitate guvernamentală, în contextul unei alianțe cu PSD și UDMR. În plus, Dragoș Predescu a evidențiat integritatea și experiența lui Antonescu, confirmând că PNL Argeș a strâns un număr semnificativ de semnături pentru susținerea candidaturii acestuia, peste 17.500.
“După cum știți, mâine, candidatul coaliției PNL-PSD-UDMR, Crin Antonescu, își va depune candidatura pentru Președinția României. La fel de important ca a avea un președinte pro-european este să avem un guvern stabil și acest guvern nu se putea forma decât alături de PSD. Matematica parlamentară a impus acest lucru. Nu este ușor să găsești un candidat agreat de toate partidele. Crin Antonescu a fost agreat și de către PSD, iar domnul Ilie Bolojan, în numele stabilității guvernamentale, a semnat un acord cu PSD și UDMR”, a punctat senatorul liberal Mihai Coteț.
“Pe Crin Antonescu îl cunoașteți cu toții”
“Pe Crin Antonescu îl cunoașteți cu toții. Nu există dubii în privința orientării sale pro-europene și pro-atlantice. Este un om cu o vastă experiență politică și, foarte important în ziua de astăzi, un om de la care știi la ce să te aștepți, fără să stai cu teamă că mâine ar putea să-și schimbe pozițiile și declarațiile. România are nevoie de un președinte care să insufle încredere și stabilitate, de un președinte rațional, de un președinte care să continue parteneriatele asumate și drumul pe care mergem de câteva zeci de ani”, a declarat Mihai Coteț în cadrul conferinței de presă de astăzi.
Senatorul PNL a vorbit și despre decizia de a anulare a turului II care a suscitat un interes major la nivelul societății românești. “Deși extrem de contestată decizia, și nu fără temei, anularea turului doi le-a oferit tuturor românilor șansa de a vota în cunoștință de cauză. În decembrie, jumătate de Românie nici nu cunoștea candidatul care s-a clasat pe primul loc, ceea ce este halucinant, iar cealaltă Românie trăia cu impresia că vorbim despre un domn cu carismă, care ar vrea binele țării noastre.
Astăzi, în lumina tuturor lucrurilor descoperite, în virtutea declarațiilor fără niciun dubiu, este clar că românii se află în fața unui pericol fără precedent: pericolul de a pierde democrația. Și nu sunt vorbe goale. Ceea ce propune candidatul care, de câteva luni, a aruncat țara în haos și seamănă ură și dezbinare, este un naționalism-bolșevism, o nouă formă de totalitarism și pentru asta are întregul concurs și sprijin financiar și logistic din partea Rusiei”, a completat Mihai Coteț.
”Avem nevoie de un om care să știe să comunice”
“PNL Argeș a strâns peste 17.500 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Crin Antonescu. România va merge înainte! România nu poate fi condusă nici cu grenadele lui Potra, nici cu echipa de mercenari din jurul lui Călin Georgescu. Despre Crin Antonescu veți auzi multe lucruri și se spun multe lucruri. Eu vă spun atât: este un om curat, incoruptibil, nu este implicat în scandaluri, este curajos- motive pentru care și este susținut de o majoritate politică! Vine cu o experiență politică și diplomatică ce va folosi țării, mai ales în această perioadă externă complicată. Avem nevoie de un om care să știe să comunice, să aibă diplomația necesară, să fie respectat, să ne facă respectați, să țină această țară pe direcția europeană, occidentală! România nu poate merge înapoi, trebuie să meargă înainte! Bătălia din luna mai, pentru președinția României, nu este despre un partid sau altul, este despre viitorul acestei țări, acestei națiuni!”, a declarat subprefectul, Dragoș Predescu.
Sursă foto: screenshot FB PNL Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: