anchetaonline.ro

Argeș. Trei oameni de afaceri au fost reținuți în dosarul cu rambursări ilegale de TVA

de | 29.07.2025 17:14 | Județean, Eveniment

UPDATE 2 29 iulie

În urma perchezițiilor ce au avut loc ieri, 28 iulie 2025, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a trei oameni de afaceri argeșeni și plasarea sub control judiciar a altor trei, fiind cercetați pentru evaziune fiscală și spălarea banilor. Totodată, alte 9 persoane şi firme au calitatea de suspecţi.

Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în acest moment, la suma de 46.502.856 de lei, echivalentul a peste 9 milioane de euro, bani obținuți ilegal din rambursări de TVA.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, cele trei persoane reținute sunt:

  •  M.M.M., persoană fizică fără calitate specială, asociat al SC Big Frigo Trading SRL, administrator în fapt al SC DMT Euro Services SRL și al altor societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată și spălarea banilor, în formă continuată;
  • D.S., persoană fizică fără calitate specială, administrator al SC Big Frigo Trading SRL și al altor societăți comerciale
  •  B.A.I., persoană fizică fără calitate specială, asociat și administrator al SC Industrial Frigo Sales SRL, pentru comiterea infracțiunilor de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată și complicitate la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată.

Cei trei urmează să fie prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

Pe lângă cei reținuți, alte trei persoane au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceștia sunt:

  • M.M., asociat și administrator al SC DMT Euro Services SRL;
  •  P.A.I. și S.T., persoane fizice fără calitate specială, asociați și administratori ai unor firme implicate în circuitul fraudulos.

Cei trei sunt acuzați de complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Pe perioada controlului judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, printre care: să nu părăsească țara fără acordul procurorilor, să se prezinte la audieri ori de câte ori sunt citați, să nu comunice cu celelalte persoane implicate în dosar.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus continuarea urmăririi penale față de alte nouă persoane fizice și juridice, printre care se numără: B.M.S.N.F.C.M.A.A.D.C.P.R.M.L.C.SC BIG FRIGO TRADING SRLSC DMT EURO SERVICES SRL și SC AS HEMI GROUP SRL.

Aceștia sunt suspectați de implicare în același tip de fapte: simularea unor tranzacții fictive și solicitarea de rambursări ilegale de TVA.

Cum funcționa schema de fraudare

Potrivit anchetatorilor, între 2022 și 2024, „M.M.M., împreună cu inculpații persoane fizice menționați anterior și cu mai multe societăți aflate pe lanțurile tranzacționale inițiate de SC Frigoutilaj Production SRL, ar fi simulat și declarat operațiuni ce nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, reprezentate de achiziții și vânzări de materii prime, materiale, echipamente și utilaje frigorifice, prin care ar fi ajutat societățile SC Aero Dinamic Trading SRL, SC Frigo Suplyer Company SRL, SC Big Frigo Trading SRL și SC Industrial Frigo Sales SRL la obținerea, în mod nelegal, a mai multor sume de bani de la bugetul de stat reprezentând rambursări de TVA.”

Potrivit DNA, valoarea totală a rambursărilor solicitate în mod ilegal este de 46.502.856 lei (peste 9 milioane de euro), din care 34.680.606 lei au fost rambursaţi în cont, iar 11.822.250 lei au fost compensați în baza unor deconturi cu sumă negativă. 8.389.975 lei au fost blocați de autorități înainte de a fi rambursați.

Ancheta a mai scos la iveală faptul că, în perioada 2023 – 2024, M.M.M. și M.M. ar fi încercat să mascheze proveniența ilicită a banilor obținuți prin rambursări frauduloase. Astfel, peste 33 de milioane de lei ar fi fost „spălați” prin contracte fictive între firmele din grup și SC DMT Euro Services SRL.

Totodată, în perioada 2023 – 2024, inculpatul M.M., împreună cu inculpatul M.M.M. (persoană ce coordona în fapt societățile implicate în lanțul tranzacțional, inclusiv cele patru societăți comerciale beneficiare ale rambursărilor de TVA), ar fi disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 33.719.695,52 lei, prin simularea unor tranzacții licite între beneficiarii rambursării de TVA și SC DMT Euro Services SRL, în scopul reintroducerii acestei sume într-un circuit comercial licit, ca parte a patrimoniului SC DMT Euro Services SRL.
Ulterior, ar fi fost retrasă în numerar de la bancomat suma de 1.959.980 lei, iar suma de 8.618.520,89 lei ar fi fost transferată către inculpatul M.M., sub aparența unor contracte de creditare, contracte de împrumut și dividende și transferată parțial către inculpatul M.M.M., iar diferența ar fi fost folosită pentru activități comerciale curente ale SC DMT Euro Services SRL.”, transmit reprezentanții DNA

UPDATE 1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022-2024, a unor infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și de Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 9.000.000 de euro, transmite DNA. 

Astăzi,  28 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza județului Argeș. Șase percheziții sunt făcute la sediile unor societăți comerciale, iar restul sunt la domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, a transmis Biroul de Informare și Relații Publice al DNA. 

Știrea inițială

În această dimineață procurorii DNA au efectuat nouă percheziții în județul Argeș, într-un dosar în care acuzațiile sunt de rambursare ilegală de TVA și spălarea banilor.

Potrivit gândul.ro aceste infracțiuni ar fi fost comise între 2022 și 2024 în domenii precum: transporturi, produse alimentare și achiziții.

De precizat faptul că ancheta este coordonată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești cu sprijinul în teren al trupelor SAS ale Jandarmeriei.

Conform sursei citate patru societăți ar fi fost beneficiare directe ale rambursării de TVA, suma ridicându-se la 46.502.856 lei. din care 34.680.606 lei în cont și 11.822.250 prin compensare.

Se mai precizează de asemenea că suma blocată la rambursare ar fi de 8.389.975 lei iar în prezent ar exista un număr de 12 suspecți, atât persoane fizice cât și juridice.

Sursă foto: Poliția Română

Video: MJ

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ministerul Finanțelor introduce raportări zilnice. ”Nu vizăm încărcarea angajaților, ci o mai bună înțelegere a modului în care funcționează instituția”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole