Delegația USR condusă de Bogdan Badea, coordonator zonal USR Argeș și ales pe lista consilierilor județeni la scrutinul din 9 iunie, Ionuț Moșteanu, deputat de Argeș, Narcis Mircescu, senator de Argeș și Mihai Mihăilescu, viceprimarul Piteștiului, vizitează din ce în ce mai des zona de sud a județului, de această dată fiind prezenți la evenimentele prilejuite de ziua comunei Bârla.
Potrivit comunicatului remis, pentru USR Argeș zona de sud a devenit o prioritate și îi invită pe cetățeni la un dialog deschis. ”Extinderea rețelelor de gaz și conductelor de apă-canalizare sunt prioritățile pe care trebuie să le realizăm.Oamenii și-au arătat susținerea față de Elena Lasconi, pentru că prin candidatura ei românii vor avea șansa să voteze o președintă performantă”, se arată în comunicatul transmis.
”Felicităm concurenții și organizatorii care au participat la acest eveniment festiv.
Menținerea tradițiilor naționale prin evenimente folclorice ne conservă identitatea națională.
Îmi doresc ca zona noastră să înflorească, de aceea mi-am asumat acest mandat de consilier județean, să fiu prezent printre oameni, să îi ascult și să lucrez în interesul lor.”, a punctat Bogdan Badea, potrivit sursei citate.
Sursă foto: USR Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Elena Lasconi îi așteaptă pe liberali la dialog, răstindu-se din pragul ușii