Un argeșean de 25 de ani a spart o firmă la prima oră a dimineții! A fost prins cu televizorul în brațe

de | 23.06.2023 16:05 | Eveniment, Județean, Știri

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, în cursul nopții de miercuri spre joi, 21 spre 22 iunie, în jurul orei 05:00, de către dispecerul unei societăți de pază despre faptul că cineva a intrat în incinta societății.

Hoțul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Davidești, a fost surprins în urma declanșării sistemului de alarmă, după ce a încercat să pună mâna pe mai multe bunuri.

Acesta a forțat ușa de acces, iar înainte de momentul depistării în flagrant, de către paznici, acesta avea un televizor.

Ulterior, bunul a fost predat, iar argeșeanul a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul aceleiași secții de poliție au continuat cercetările, iar după administrarea de probatoriu, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

 

Sursa Foto Bosaneanul
Descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Restricții de circulație pe Transfăgărășan, pentru ,,Vidraru Bike Challenge”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Davidești | Pitești | Vidraru