Argeșean de 47 de ani arestat preventiv după ce și-a agresat concubina

de | 31.05.2025 11:45 | Județean, Eveniment, Importante

Un argeșean de 47 de ani a ajuns după gratii după ce și-a agresat concubina.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești, și l-au reținut pe bărbatul din Mărăcineni.

În urma cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 mai acesta ar fi lipsit-o de libertate pe fosta concubină, ar fi lovit-o și amenințat-o, context în care ar fi contrâns-o să întrețină un act sexual.

Femeia a sesizat săvârșirea faptelor, în cauză fiind întocmit dosar oe al sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, loviri sau alte violențe, amenințare și viol, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea unității de parchet competente, transmit polițiștii argeșeni.

Situația a fost evaluată în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu de către polițiști, conform procedurii specifice cazurilor de violență domestică, însă persoana vătămată s-a opus emiterii acestuia.

Cercetările au fost continuate de polițiști, împrejurare în care s-a stabilit că bărbatul ar fi urmărit-o pe persoana vătămată, fără drept, inclusiv prin montarea unei camere de supraveghere la locul de muncă al acesteia.

La data de 29 mai, în baza autorizării instanței, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, fiind descoperite și ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.

Argeșeanul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză iar după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. A doua zi, pe 30 mai, procurorii Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-au prezentat pe bărbat în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul de 47 de ani din Mărăcineni a fost încarcerat.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

2023 2 IUNIEI AO NEWS4 82dd0f32 - Argeșean de 47 de ani arestat preventiv după ce și-a agresat concubina

Foto descriptiv: alfaomega.tv

Ce pot face victimele violenței domestice?

Sfaturi din partea polițiștilor argeșeni

Este vital ca orice persoană aflată într-o situație similară să cunoască pașii esențiali pentru siguranța personală.

1.Raportează faptele cât mai curând
Nu aștepta ca situația să se agraveze. Apelează imediat 112 sau mergi la poliție. Nu încuraja agresiunile prin pasivitate!

2.Solicită ordin de protecție provizoriu
Polițiștii pot emite un ordin valabil 5 zile, înainte de a fi nevoie să ajungi în fața instanței. Refuzul poate să implice expunerea la riscuri majore.

3.Nu te izola – cere sprijin
Vorbește cu persoane de încredere sau contactează specialiști în domeniu. Sunt ONG-uri și instituții care îți pot oferi protecție și consiliere gratuită (spre exemplu, linia națională pentru victimele violenței domestice – 0800 500 333).

4.Documentează abuzurile
Păstrează mesaje, poze, înregistrări, martori. Nu arunca probele. Pot fi esențiale pentru tragerea agresorului la răspundere.

5.Evaluează-ți riscurile și creează un plan de siguranță
Pregătește din timp ce faci dacă trebuie să pleci urgent. Un loc sigur, acte, telefon, bani, haine. Anunță pe cineva de încredere și stabiliți un cod discret.

6.Agresorul NU are dreptul să te urmărească
Montarea de camere fără acordul tău, urmărirea la locul de muncă sau acasă sunt fapte penale. Sesizează poliția!

7.Nu renunța la plângere din teamă sau rușine
Autoritățile pot continua ancheta, chiar dacă tu te retragi. Nu ești vinovat. Nu ești singur. Legea este de partea ta.

Violența domestică nu este „o problemă de familie”. Este o infracțiune. Protejează-te și cere ajutor! 

 

Sursa foto Playtech.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Intervenție la Albota! Femeie găsită fără suflare în locuință

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: