anchetaonline.ro

Argeșean de 51 de ani reținut pentru săvârșirea cu repetiție a unei infracțiuni rutiere

de | 03.03.2026 17:25 | Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat astăzi, 3 martie, în jurul orei 10:00, un șofer care conducea un autoturism pe bld. Dacia din Mioveni, din verificările efectuate rezultând că acesta fiigura cu dreptul de a conduce suspendat .

Șoferului, un bărbat de 51 de ani, din Ciofrângeni i-a fost întocmit – în urma celor constatate- un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din cercetări a rezultat că argeșeanul ar fi fost depistat, anterior, în trafic, de alte trei ori.

Prima dată pe 1 mai 2025, de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, ulteror la data de 13 august 2025 de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu și la data de 16 octombrie 2025 de căptre polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești.

În urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, polițiștii au dispus astăzi reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 51 de ani , urmând ca în cursul zilei de mâine, 4 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

IPJ Argeș informează că cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite luarea măsurilor legale.

De asemenea transmit că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

 

Foto descriptiv opiniatimisoarei.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Și-a lovit prietena și i-a luat telefonul mobil! Bărbat de 29 de ani din Mărăcineni reținut!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: