Argeșean de 65 de ani prins cu permis fals în Hârtiești!

de | 14.05.2024 19:14 | Eveniment, Județean

Un bărbat din Davidești nu a avut răbdare să obțină permisul de conducere și a hotărât să facă rost de unul fals, pentru a circula pe străzi.

Spre ghinionul lui, ieri, 13 mai, a fost prins de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, în timp ce conducea o mașină pe DN 73 D, pe raza localității Hârtiești.

Bărbatul de 65 de ani a prezentat documentul, pentru control, însă, în urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că actul era fals.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești au depistat un bărbat, de 65 de ani, din Davidești, care conducea un autoturism, pe DN 73D, pe raza localității Hârtiești, și a prezentat, pentru control, un permis de conducere susceptibil a fi fals, întrucât, în bazele de date ale Poliției Române, nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, transmite IPJ Argeș

Polițiștii au constatat că bărbatul nu este deținător de permis de conducere. Prin urmare, el s-a ales cu dosar penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

foto descriptiv ziaruldepenet.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeș. Clipe de groază pentru o tânără de 18 ani. A fost sechestrată, amenințată și jefuită

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Davidești | DN 73 | Hârtieşti

Ultimele articole