Zi cu ghinion ieri, 21 februarie pentru un bărbat de 48 de ani din Bogați. S-a ales cu amendă după ce a fost prins transportând lemne pentru care nu avea documente de proveniență.
El a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni.
Bărbatul transporta cu o autoutilitară 1 m.c. material lemnos, de esență stejar și carpen, iar la control nu a putut să le prezinte polițiștilor niciun document de proveniență.
Pentru fapta sa, argeșeanul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar materialul lemnos a cărui proveniență legală nu a fost dovedită, a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Topoloveni.
IPJ Argeș reamintește că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.
Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos, adaugă IPJ Argeș
Foto Mesagerul Hunedorean
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











