Argeșean prins cu magnetul la tahograf pe A1

de | 19.09.2024 23:37 | Județean, Eveniment, Național

În perioada 9 – 15 septembrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.346 de sancțiuni contravenționale, transmit reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Dintre acestea, 351 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 123 celor care nu foloseau centura de siguranță.

De asemenea, oamenii legii au dat 32 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 19 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 230 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 54 pentru staționarea pe banda de urgență și 12 pentru depășire neregulamentară.

Ca măsuri complementare, polițiștii de la autostrăzi au reținut 86 de permise de conducere, dintre care 21 pentru viteză și au retras 53 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 7 infracțiuni.

Printre cei amendați de polițiști se numără și un argeșean. Pe 15 septembrie, bărbatul conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară în cuplu cu o semiremorcă, iar pe  A1 la kilometrul 577 a fost oprit de polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, pentru un control de rutină.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că, bărbatul folosea magnet pentru a altera datele aparatului tahograf.

În urma ispravei sale, argeșeanul s-a ales cu o amendă de 12.000 de lei, iar dispozitivul a fost reținut.

Foto descriptiv observatorulph.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un băiat de 13 ani a pus pe jar autoritățile! A sunat la 112 și a spus că cineva încearcă „să-l omoare”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | autostrada A1 | Deva | Nădlac

Ultimele articole