Argeșean ucis de propriul fiu după o ceartă violentă. Bărbatul de 40 de ani a fost încarcerat!

de | 02.07.2024 15:55 | Județean, Eveniment, Importante

INFORMAȚII NOI, 2 iunie, ora 15:55

În privința cazului de la Dârmănești, îurma probatoriului administrat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului.

De precizat că în cursul nopții de 1 spre 2 iulie a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, a unui bărbat de 40 de ani, fiu al victimei, informează IPJ Argeș.

Astăzi 2 iulie, bărbatul reținut a fost prezentat Tribunalului Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Argeșeanul a fost încarcerat.

politia nu treceti

ȘTIRE INIȚIALĂ, 1 iulie, ora 23:35

Incident grav petrecut luni seara în comuna Dârmănești acolo unde o persoană a murit.

Din informații aflăm că ar fi vorba despre un bărbat de 60 de ani, pe care fiul său l-ar fi lovit în cap iar în urma loviturii acesta și-a pierdut viața.

Totul ar fi pornit de la un scandal în familie pe fondul unor certuri mai vechi.

UPDATE

Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș informează că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală, pe raza comunei Dârmănești, în urma căreia tatăl ar fi fost lovit de fiul acestuia.

Au intervenit la fața locului polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, precum și un echipaj medical.

Din păcate, bărbatul de 60 de ani, ce prezenta leziuni, a fost declarat decedat.

Până la sosirea polițiștilor, persoana bănuită a fugit înspre zona împădurită din apropierea locuinței iar polițiștii care au intervenit la eveniment au scotocit zona, totodată fiind direcționate către locul evenimentului mai multe patrule din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.

Oamenii legii au reușit să îl identifice pe bărbat la o construcție situată la aproximativ un kilometru de locul faptei.

Din informații mai aflăm că la fața locului s-a deplasat de asemenea și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș desfășoară cercetări, pentru clarificarea situației de fapt, administrarea de probatoriu și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Foto descriptiv

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Grav accident pe DN 6. Un motociclist și-a pierdut viața

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dârmănești | Stâlpeni

Ultimele articole