O argeșeancă de 48 de ani s-a ales cu o amendă de 12.000 de lei după ce a abandonat două pisicuțe

de | 16.07.2023 19:51 | Eveniment, Importante, Județean, Știri

În urma unei sesizări, polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș au depistat o femeie de 48 de ani, din Leordeni.

În urma verificărilor efectuate de organele de lege, s-a constatat aceasta a abandonat doi pui de pisică, în vârstă de aproximativ 21 de zile, pe un teren viran de pe raza localității de domiciliu.


Cei doi pisoiași au fost plasați într-un adăpost de pe raza comunei Moșoaia, după ce s-a stabilit că se aflau într-o situație cu potențial letal.

Ca urmare a abaterii constatate, femeia în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor.

Deținerea unei pisici, a unui câine sau a oricărui animal, implică ca omul să fie responsabil.

Chiar și lipsirea de supraveghere sau lipsa de îngrijire față de animalul deținut poate să ducă la situații care să implice răspunderea materială, răspunderea civilă, sau chiar răspunderea penală a proprietarului sau deținătorului. Multe dintre aceste situații sunt fapte ce constituie în mod evident o încălcare a legii, cum ar fi actele de cruzime, rănirea, schinguirea, omorârea fără drept a unui animal.

Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș recomandă tuturor posesorilor de câini și pisici să se preocupe de bunăstarea animalelor, de hrană, adăpost, starea de sănătate, precum și de supravegherea animalelor, astfel încât să prevină neplăcerile față de alte persoane, pentru a se bucura de beneficiile deținerii de animale.

Având în vedere numărul mare de animale care au nevoie de adopție din cele două specii amintite, polițiștii transmit că sterilizarea exemplarelor deținute este foarte importantă în acest context.

Abandonarea animalelor de vârste foarte mici, dar și lăsarea fără hrană și adăpost, sunt sancționate de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

De asemenea, reamintim faptul că identificarea exemplarelor canine prin microcipare, precum și sterilizarea acestora, cu unele excepții, reprezintă aspecte obligatorii conform O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Alte fapte ce atrag răspunderea sunt lăsarea în libertate fără supraveghere, precum și deținerea unor câini din rase periculoase ori cu comportament agresiv, fără îndeplinirea condițiilor legale, neprevenirea atacului canin, sunt sancționate de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi și Legea 205/2004 privind protecția animalelor. Totodată din punct de vedere al răspunderii legale, proprietarii sau deținătorii temporari sunt obligați să ia toate măsurile pentru prevenirea atacului canin, nerespectarea acestui aspect putând fi sancționată contravențional, sau putând chiar întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

, informează IPJ Argeș.

Sursa Foto Digi24

Descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 

(VIDEO) Incendiu pe Drumul 23! Intervin pompierii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Leordeni | Protecția Animalelor

Ultimele articole