Argeșeanul Eduard Răducan, fostul șef de campanie al Elenei Lasconi, a candidat la șefia USR

de | 17.06.2025 08:23 | Național, Din ediția tipărită, Politic

Săptămâna trecută, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost confirmat de către membrii USR drept noul președinte al formațiunii, finalizându-se astfel interimatul asigurat de acesta după debarcarea Elenei Lasconi.

Alegerile s-au desfășurat în perioada 11-13, iar în cursa finală au participat 9 membri, care au fost acceptați după analizarea dosarelor. Votul s-a derulat online, printr-un sistem electronic securizat, conform prevederilor statutului USR. Votul a fost direct și secret, oferind fiecărui membru de partid posibilitatea de a-și exprima opțiunea în mod democratic și transparent.

Cine este candidatul din Argeș care a încercat preluarea conducerii centrale?

Și Argeșul a avut un reprezentant care a intrat în cursa pentru șefia formațiunii la nivel național. Este vorba despre Eduard Răducan. Acesta este membru USR de 7 ani. În ultimul an, a condus campania pentru prezidențiale a Elenei Lasconi. Chiar și după ce Biroul Național al USR a decis dezicerea formațiunii de primărița de la Câmpulung și susținerea actualului președinte Nicușor Dan, Eduard Răducan a continuat să îi coordoneze acesteia campania, cu totală dedicare, și să îi motiveze pe voluntarii din partid să își facă treaba în continuare. „Nu am fost anti-Nicușor, am fost pro-Elena, care era candidatul nostru.”, a explicat acesta.

Sursă foto: ediția tipărită.

„Eduard Răducan m-a convins când am văzut cât de mult a muncit conducând campania prezidențială a Elenei Lasconi și m-a sensibilizat până la lacrimi faptul că – după ce cei 16 din Biroul Național al USR au trădat-o pe Elena Lasconi în favoarea omului sistemului securisto-kaghebist, Nicușor Dan – Eduard Răducan a continuat să asigure campania Elenei, conducându-i magistral pe voluntarii din USR care și-au sacrificat zile și nopți lipind afișe, trimițând mesaje on line și umblând printre oameni pentru a o promova.” Așa sună unul dintre mesajele de susținere pentru Eduard Răducanu, transmis în social-media în timpul campaniei interne pentru președinția USR.

Eduard Răducan trăiește de ani buni în Argeș  și, alături de partenera sa, Anișoara Ghiță (profesoară de biologie și, la rândul ei, membru USR), a fondat un ONG care acționează în domeniul educației. În 2024, atât Eduard Răducan, cât și Anișoara Ghiță s-au regăsit pe lista candidaților la Consiliul Local ai municipiului Curtea de Argeș. Așa cum a mărturisit într-un interviu realizat de Cris Pătrașcu pe Facebook, Eduard Răducan deține două apartamente în București, două case în Argeș și are trei copii.

Fidelitatea față de Elena Lasconi pe care au apreciat-o, așa cum spuneam, unii colegi nu a valorat însă prea mult în competiția internă pentru șefia partidului, Eduard Răducan obținând doar 292 de voturi.

Dominic Fritz: „Peste 2.000 de persoane au aderat la USR în ultimele trei săptămâni”

În poziția de lider al partidului a fost confirmat, cu 67,24% dintre sufragiile exprimate de membri, Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Sursă foto: ediția tipărită.

„Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, liberal și reformator, așa cum este USR. Nu am niciun dubiu că există suficient de multă energie, idei și soluții în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România de această criză. Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul.”, a transmis noul președinte al USR, citat într-un comunicat al partidului.

Dominic Fritz a anunțat că, doar în ultimele trei săptămâni, peste 2.000 de persoane au depus cereri de adeziune pentru a se alătura USR: „Sunt extrem de mândru că USR continuă să atragă oameni noi – cetățeni care cred în implicare, fără interese, cu gândul la viitor. Fac un apel: dacă vreți să puneți umărul la această construcție, acum e un moment bun să intrați în USR.”, a transmis domnia-sa imediat după finalizarea procesului electoral intern.

Material realizat de Sofia Paul.

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dominic Fritz este noul președinte al USR

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: