Argeșul atrage fonduri importante pentru infrastructură. Un alt drum se va moderniza!

de | 17.06.2025 11:23 | Economic, Județean

Județul Argeș înregistrează două recorduri în doar două zile: luni a fost predat amplasamentul pentru DJ 659, cel mai lung drum județean modernizat cu fonduri europene în regiunea Sud-Muntenia, și astăzi a fost semnat contractul pentru modernizarea DJ 679, cel mai valoros proiect de acest tip din regiune. Aceste proiecte, însumând aproape 107 km de drumuri modernizate, vor crește conectivitatea, siguranța și dezvoltarea economică a județului, reprezentând un pas major în dezvoltarea infrastructurii regionale cu sprijinul fondurilor europene. Despre importanța acestui proiect a vorbit președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, Ion Mînzînă.

DJ 679 are o lungime de 47,7 km și leagă județul Argeș de Olt și Teleorman

”Două zile, două recorduri pentru județul Argeș și Regiunea Sud-Muntenia!

Dacă ieri am predat constructorului amplasamentul DJ 659 – cel mai lung drum județean modernizat vreodată cu fonduri europene în regiunea Sud-Muntenia, astăzi am semnat contractul de execuție pentru DJ 679, un nou proiect strategic, care stabilește un alt record: cea mai mare valoare accesată vreodată în regiune pentru modernizarea unui drum județean – 76,6 milioane euro, din care 63 milioane euro fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027”, a punctat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

DJ 679 are o lungime de 47,7 km și leagă județul Argeș de Olt și Teleorman, traversând 6 localități: Poiana Lacului, Săpata, Lunca Corbului, Stolnici, Hârsești și Bârla. Drumul asigură conectivitate secundară la rețeaua TEN-T și se intersectează cu drumuri și căi ferate importante, inclusiv cu Drumul Expres Craiova–Pitești.

Ce înseamnă acest proiect pentru județul nostru:

  • 47,67 km de drum modernizat
  • 14 poduri
  • Peste 52.000 mp de trotuare și alveole
  • 64 de stații de transport public
  • 2 pasarele pietonale
  • Peste 3.000 de metri de parapet de siguranță
  • Sute de indicatoare și borne rutiere.

”Iar împreună cu proiectul DJ 659, vorbim despre aproape 107 km de drum județean modernizați la standarde europene – un pas major pentru conectivitate, siguranță și dezvoltare economică în Argeș și în întreaga regiune.

Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect, mulțumesc primarilor și în mod special directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat pentru implicare! Continuăm să dezvoltăm Argeșul cu sprijinul fondurilor europene!

Dezvoltăm cu fonduri europene. Conectăm comunitățile. Creștem mobilitatea în județ”, a mai punctat Ion Mînzînă.

UPDATE:

Sursă foto: CJ ARges Sursă foto: CJ ARges

Proiectare se face cu S.C. H.V.I.D. Consulting Group S.R.L. (Lider de asociere) și S.C. EAST WATER DRILLINGS S.R.L. (Asociat). Valoarea contractului –  3.323.877,06 lei cu TVA.
Execuția lucrărilor – Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. (Lider de  asociere) și S.C. CONI S.R.L. (Asociat).  Valoare contractului –  272.730.881,19 lei cu TVA.
BUGETUL PROIECTULUI
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 384.627.378,28 lei, din care:
-      316.754.619,98 lei reprezintă cheltuieli eligibile;
-      6.464.380,02 lei reprezintă cofinanțare din partea beneficiarului;
– 61.408.378,28 lei reprezintă cheltuieli neeligibile suportate de beneficiar.
SURSA DE FINANŢARE
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027
Obiectiv de politică/Prioritate de Investiții/Obiectiv specific: OP.3 – O Europă conectată prin dezvoltarea mobilității/Prioritate P4 – O regiune mai accesibilă
Obiectiv specific: RSO 3.2. – Dezvoltarea și ameliorarea unei mobilități naționale, regionale și locale sustenabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere.

Foto descriptiv. Sursă foto: CJ. Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cel mai lung drum județean din Argeș va fi modernizat pe fonduri europene. Astăzi a fost predat amplasamentul!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole