Argeșul, sub cod portocaliu de ploi până pe 29 mai

de | 28.05.2025 12:56 | Județean, Eveniment, Importante

Județul Argeș se află în continuare sub incidența Codului Portocaliu de ploi importante cantitativ, valabil până în data de 29 mai, ora 03:00.

Avertizarea meteorologică vizează precipitații abundente care pot depăși 30-40 litri pe metru pătrat și, izolat, chiar peste 50 l/mp, în special în zonele montane ale județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Brașov, dar și în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Harghita și Covasna.

a7aa1372 0b7d 41eb 83bf 10f699d3dd8a - Argeșul, sub cod portocaliu de ploi până pe 29 mai

Măsuri dispuse de ISU Argeș în contextul codului portocaliu

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a luat o serie de măsuri preventive pentru a gestiona situația:

– A fost activată grupa operativă pe perioada de manifestare a avertizării;
– A fost prealertat personalul aflat în tura liberă pentru asigurarea continuității intervențiilor;
– Au fost avertizați reprezentanții unităților administrativ teritoriale din zonele vizate pentru luarea măsurilor de prevenire și pregătire;
– S-au executat și se vor executa, pe toată perioada de manifestare a codului portocaliu, patrule de către personalul subunităților de intervenție ale ISU Argeș în zonele inundabile și unde au fost înregistrate evenimente negative, dar și pe cursurile de apă și de diguri.

Ieri, pe parcursul desfășurării unei astfel de activități, reprezentanții ISU au constatat că în urma precipitațiilor abundente, cu precădere în zona de nord a județului, debitul râului Argeș a crescut, iar apa a erodat masiv un mal, expunând unul dintre pilonii de susținere ai unui pod important.

În urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a decis închiderea temporară a circulației rutiere pe podul din orașul Topoloveni care face legătura între Autostrada A1 București-Pitești și orașul Topoloveni, începând cu data de 27 mai, ora 21:00.

Recomandările ISU Argeș pentru populație:

  • Evitați deplasările în zonele afectate pe durata avertizărilor;
  • Nu traversați cursuri de apă, fie pe jos, fie cu autovehicule;
  • În caz de vânt puternic, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în spații sigure;
  • Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre zonele înalte indicate de autorități;
  • Dacă sunteți surprinși de viitură, urcați în zonele superioare ale locuinței sau pe acoperiș;
  • Relocați obiectele de valoare la etajele superioare;
  • Deconectați energia electrică și aparatele din priză; nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți uzi sau în apă;
  • Întrerupeți alimentarea cu apă și gaze;
  • Încuiați ușile, protejați ferestrele, evacuați animalele și bunurile în locuri sigure.

Sursă foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Lucrări de extindere a sistemului de apă în Topoloveni. Joi se oprește apa pe strada Țigănești 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: