Armata recrutează militari voluntari! La final, aceștia vor primii 3 salarii brute!

de | 06.07.2022 22:18 | Eveniment, Național, Știri

Armata Românăa anunțat că recrutează militari care se oferă voluntari în termen. În acest mod, se va lua în calcul reinstituirea serviciului militar obligatoriu .

Idei fac parte dintr-un proiect de lege care va modifica Legea 446 / 2006 cu scopul pregătirii populaţiei pentru apărare. De asemenea, proiectul respectiv este întocmit de Ministerul Apărării Naționale (MApN) și pus în dezbatere publică.

Conform proiectului vizat, militarii voluntarii în termen trebuie să se încadreze ca vârstă între 18 și 35 de ani, însă nu contează sexul acestora. Totodată, cei care doresc să se înscrie în mod voluntar, vor prelua rolul soldaților în termen, din perioada în care serviciul militar era obligatoriu în România.

De asemenea, serviciul militar obligatoriu pe timp de pace este suspendat de la data de 1 ianuarie 2007, în România.

Totuși, atunci când serviciul militar ogligatoriu a fost suspendat în România, nu era anticipat un război iar situația de securitate în Europa era mult mai bună decât în prezent.

Pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României”, prezintă un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

De asemenea, conform propunerii legislative, militarii care se înscriu în mod voluntar în termen au dreptul de a beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente. Aceștia vor primi o indemnizație lunară, similară militarilor în termen cu gradul de soldat. Pe timpul acestei perioade de pregătire, voluntarii „se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare”.

Totodată, la finalizarea programului de pregătire, legea prezintă faptul că voluntarii vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute.

Eu nu cred că armata ar mai trebui să fie obligatorie. Avem un proiect de lege pe care o să-l lansez (…) pentru cei care vor să facă stagiul militar în mod voluntar. Sunt sigur că vor fi foarte mulți cei care vor vrea, mai ales că vor fi plătiți în această perioadă, li se vor asigura toate condițiile, echipament, cazare. Vor avea și libertatea de a merge acasă. Nu va fi o privațiune așa cum era înainte de armată.”, atestă Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

 

În CSAT s-a luat decizia şi ea a fost asumată de politicieni să creştem cheltuiala pe Apărare de la 2 la sută cât este acum, la 2,5 la sută, însă până la sfârşitul anului se va lucra la un plan care, evident, când este gata, va fi prezentat publicului şi atunci vom spune unde vom investi aceşti bani suplimentari. Este posibil, încă o dată posibil, dar nu există o decizie, să se crească numărul de militari activi”,spune Președintele României, Klaus Iohannis.

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șuier vine cu întăriri la NEVERSEA!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare: