Un articol din ordonanța ”trenuleț”, pe masa Avocatului Poporului. CNS Cartel Alfa a contestat înghețarea pensiilor

de | 07.01.2025 16:13 | Național, Administrație, Promo prima pagină

Sindicaliștii din CNS Cartel Alfa, prin vocea liderului Bogdan Hossu, anunță că au atacat la Avocatul Poporului articolul 17 din ordonanța „trenuleț” care prevede înghețarea pensiilor. Bogdan Hossu subliniază că, în conformitate cu decizia Curții Constituționale, prorogarea termenului de calculare a indexării pensiilor ar trebui realizată printr-o lege organică și nu printr-o ordonanță de urgență.

Bogdan Hossu, liderul CNS Cartel Alfa a precizat la Antena 3 CNN, potrivit celor de la stiripesurse.ro, că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 din care prorogă termenul de calculare a indexării pensiilor, așa cum era prevăzut în legea pensiilor. ”Legat de acest lucru, există deja decizia Curții Constituționale care specifică faptul că în mod normal, dacă este o lege dată de Parlamentul României, nu poate să fie prorogat termenul de către Guvernul României decât printr-un act normativ de același nivel, pentru că legea pensiilor este lege organică și în mod normal ar trebui ca printr-o altă lege organică să se facă prorogarea respectivă, nu prin ordonanță de urgență”. Bogdan Hossu și-a exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la reacția Avocatului Poporului, menționând o posibilă lipsă de sensibilitate față de solicitările cetățenilor. Vă reamintim că Executivul a adoptat în 30 decembrie ordonanţa „trenuleţ” care conține măsuri de austeritate, tăieri şi eliminarea unor facilităţi pentru mai multe categorii de români.

Foto descriptiv. Sursă foto: avp.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Scandal în cartierul Tudor Vladimirescu din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Guvernul României | Parlamentul României

Ultimele articole