Primăria orașului Costești a semnat săptămâna trecută contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare prin asfaltare a străzilor Cumpenii și Industriilor, în valoare de 890.000 lei, fără TVA. Lucrările de infrastructură vor fi executate de firma Emy Project Consulting.
Proiectul, prevăzut în programul de investiţii pentru acest an, a fost aprobată în luna martie 2025, printr-o hotărâre a Consiliului Local Costești, care a stabilit principalii indicatori tehnico-economici ai proiectului „Modernizare prin asfaltare străzile Cumpenii și Industriilor, orașul Costești, județul Argeș”.
Conform documentației, lucrările vor cuprinde modernizarea unui tronson total de 514 metri, dintre care 128 de metri pe strada Cumpenii și 386 de metri pe strada Industriilor. Strada Cumpenii va avea o platformă de 4 metri lățime, cu parte carosabilă de 3 metri, iar strada Industriilor o platformă de 7 metri, cu parte carosabilă de 6 metri. Proiectul mai prevede realizarea unui podeț tubular cu diametrul de 400 mm și lungimea de 4,60 de metri pe strada Cumpenii, amenajarea unei rigole de acostament pe 128 de metri, acces la două proprietăți, ridicarea la cotă a 15 capace de cămin, precum și indicatoare și marcaje rutiere.
Valoarea totală a investiției, potrivit indicatorilor aprobați, este de 1.127.522,20 de lei cu TVA, din care 1.066.359,00 lei reprezintă costurile de construcții-montaj.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro















