Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unei noi înșelătorii în numele instituției. Persoane rău-intenționate se recomandă drept angajați ai instituției pentru a obține date personale și informații bancare de la contribuabili.
Potrivit ANAF, victimele sunt contactate prin telefon și li se comunică că figurează în evidențele fiscale cu impozit pe profit achitat în plus, iar pentru efectuarea restituirii vor fi contactați de un reprezentant al băncii.
Ulterior, o altă persoană, care se recomandă funcționar bancar, sună contribuabilul pentru a obține datele confidențiale ale conturilor sau cardurilor.
Specialiștii recomandă atenție sporită și prudență: nu furnizați date personale sau informații despre conturi și carduri bancare prin telefon, indiferent de cât de credibil poate părea apelul.
ANAF reamintește că Spațiul Privat Virtual (SPV) este disponibil gratuit tuturor contribuabililor și reprezintă un canal securizat de comunicare cu instituția. Totodată, pentru informații fiscale generale, contribuabilii pot apela Call Center-ul ANAF la 0314039160.
Foto descriptiv stiridecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Ziua Națională a României, sărbătorită cu emoție la Corbeni! Tricolor de 100 de metri












