Atenție la fraudele online în perioada sărbătorilor! Recomandările DNSC

de | 05.12.2024 14:50 | Național, Lifestyle

Sezonul sărbătorilor aduce cu sine nu doar bucuria sărbătorilor, ci și o creștere semnificativă a tentativelor de fraudă online. În acest context, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) au lansat campania de conștientizare #SigurantaOnline.

Campania vizează informarea utilizatorilor cu privire la riscurile online și oferă sfaturi esențiale pentru o vacanță liniștită, fără incidente financiare sau de securitate.

Potrivit DNSC, printre cele mai comune tipuri de fraude, care sunt frecvent întâlnite în această perioadă, se numără:

1.Frauda „Reduceri false”

  • Exemplu: Reducerile exagerate sau ofertele care par „prea bune pentru a fi adevărate” sunt adesea capcane. Accesarea linkurilor sau efectuarea plăților prin aceste platforme poate duce la furtul datelor personale și financiare.
  • Recomandare: Acordați o atenție sporită site-urilor de cumpărături și evitați mirajul ofertelor prea bune ca să fie adevărate!
  1. Frauda de tip „Investiții miraculoase”
  • Exemplu: Dacă cineva îți oferă o oportunitate „unică” de investiție cu „zero riscuri” și „venituri garantate” într-un timp scurt, fii sigur că este o fraudă.
  • Recomandare: Nu există surse de îmbogățire rapidă! Nu instalați aplicații legate de investiții la cererea unor consultanți financiari și, înainte de a investi, verificați dacă oferta este reală.
  1. Frauda de tip Spoofing (preluarea identității altei instituții/persoane)
  • Exemplu: Indiferent de numărul/denumirea instituției afișat/ă pe ecranul telefonului, rețineți că niciun angajat al Băncii, Poliției sau altei autorități nu va cere să faceți un transfer, să accesați un credit sau să oferiți datele cardului bancar.
  • Recomandare: Nu vă lăsați manipulați! Evitați să faceți orice plată sub presiune! Infractorii pot să folosească orice pretexte, datoria dumneavoastră este să faceți toate verificările înainte de a acționa. Spre exemplu, sunați la bancă apelând numărul de telefon de pe site-ul băncii, dacă primiți un telefon suspect legat de conturile bancare.
  1. Frauda „Phishing” (e-mailuri sau mesaje suspecte)
  • Exemplu: Mesajele care solicită actualizarea urgentă a datelor contului sau confirmarea plății prin linkuri suspecte pot redirecționa utilizatorii către pagini false care colectează informații sensibile.
  • Recomandare: Actualizați datele personale prin canalele oficiale puse la dispoziție de banca la care aveți cont. Nu furnizați niciodată datele de conectate la Intermet/Mobile Banking și nici datele de pe fața și spatele cardului. Datele de card se folosesc doar de utilizatorul acestuia când efectuează plăți pe site-uri securizate și nu atunci când este conentat la o rețea WI-FI public, ci trebuie să fie securizată.
  1. Frauda „Social Media Giveaway”
  • Exemplu: Concursurile false de pe rețele sociale care solicită date personale sau plăți „pentru revendicarea premiului” pot fi capcane pentru furtul identității sau accesarea conturilor financiare.
  • Rămâneți vigilenți la tentativele de fraudă online.

Pentru a avea o sărbători fără griji și fără incidente online, autoritățile recomandă:

  • Folosiți metode sigure de plată prin platforme recunoscute.
  • Protejați-vă dispozitivele cu software actualizat și cu soluții antivirus.
  • Nu partajați niciodată datele sensibile, cum ar fi PIN-ul cardului sau parolele, prin e-mail sau telefon.
  • Fiți vigilenți la orice ofertă „prea bună pentru a fi adevărată”.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Soția lui Călin Georgescu: „Femeile care își critică soții fac cancer”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole