anchetaonline.ro

Atenție, Mioveni! Se vor desfășura trageri cu armament în poligonul temporar – respectați măsurile de siguranță

de | 23.10.2025 09:54 | Mioveni, Administrație

Primăria orașului Mioveni anunță desfășurarea unor ședințe de tragere cu armament de infanterie, organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș, în poligonul temporar descoperit din zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.). Activitățile se vor desfășura în mai multe etape, în lunile noiembrie 2025, iar autoritățile fac apel la cetățeni să evite zona pentru siguranța proprie.

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul de tragere temporar-descoperit, amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), vor avea loc ședințe de tragere cu armament de infanterie, desfășurate de cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș.

Ședințele de tragere se vor desfășura în zilele de 6, 7, 13, 14, 20 și 21 noiembrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 16:00.

Pentru siguranța populației, se recomandă evitarea deplasărilor în zona poligonului în intervalul menționat, precum și restricționarea accesului pe drumurile adiacente, suspendarea activităților de orice natură pe laturile de Sud, Vest, Est și Nord ale poligonului, în special în zonele împădurite din fâșiile de captare a gloanțelor.

”Atenție! Pe timpul executării tragerilor, este strict interzis accesul persoanelor, autovehiculelor sau animalelor atât pe teritoriul poligonului, cât și în zonele de siguranță aferente acestuia”, subliniază cei din administrația locală.

Foto descriptiv.  Sursă foto: FB Primăria Orasului Mioveni

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un medic stomatolog din Pitești a încercat să intre cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei din Bucureşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole