Administrația locală anunță că se continuă acțiunile de ridicare a mașinilor abandonate de pe domeniul public din Pitești. Numai astăzi cei de la Serviciul Siguranță Rutieră împreună cu reprezentanții Administrației Domeniului Public au ridicat două autoturisme abandonate.
Astăzi, 17 iulie 2023, Serviciul Siguranță Rutieră împreună cu reprezentanții Administrației Domeniului Public au eliberat două locuri de parcare prin ridicarea unor autoturisme abandonate de pe domeniul public. Aceste vehicule erau staționate de peste un an, unul pe Bulevardul I.C. Brătianu și celălalt în cartierul Prundu și se aflau într-o stare necorespunzătoare circulației pe drumurile publice. Cetățenii care dețin astfel de autoturisme (abandonate și staționate de mult timp pe domeniul public) sunt rugați de reprezentanții administrației locale să le depoziteze în spații private, pentru a evita ridicarea lor.
Unde puteți sesiza
Piteștenii care identifică autoturisme abandonate pot depune o sesizare direct la dispeceratul Poliției Locale, apelând: 0248/210230, 0248/222248 sau 0348/911. ”Reamintim că astfel de mașini nu pot fi ridicate imediat ce au fost identificate (cu excepția cazului în care reprezintă un risc pentru cetățeni). Este necesar un interval de timp pentru a derula întreaga procedură legală și a putea îndepărta mașina abandonată de pe spațiul public. Primăria Pitești, prin Poliția Locală, continuă acțiunile de identificare, verificare și ridicare a mașinilor abandonate”, a transmis administrația locală din Pitești.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Intrarea este liberă. ”Duo Percussionescu”, la Filarmonica Pitești