La magazinul PPC din Pitești, punct de adăpostire pe timp de caniculă

de | 19.07.2024 09:52 | Lifestyle, Național

Un număr de 47 de magazine ale PPC Energie și PPC Energie Muntenia din București și mai multe orașe ale țării au deschis puncte de adăpostire pe timp de caniculă, unde persoanele care suferă de stres termic se vor putea odihni și hidrata pentru a preveni eventuale probleme fizice cauzate de temperaturile ridicate. Potrivit comunicatului remis presei, în Pitești Pitești, punctul de adăpostire este la magazinul PPC din Pitești, din IC Brătianu, bl. A5

”Aceste zile caniculare ne-au amintit că este necesar să ne protejăm pe noi și familiile noastre, și în special pe cei mai vulnerabili dintre noi, ca urmare a vârstei sau condiției medicale. În același timp, este posibil să nu putem evita mereu deplasările prin oraș și ne putem regăsi într-o situație de disconfort termic, în care să avem nevoie să intrăm undeva pentru a ne răcori și hidrata. Cei care se vor adăposti în magazinele PPC vor avea acces și la platforma fiipregatit.ro a Departamentului pentru Situații de Urgență, unde pot găsi ghidul cu sfaturi pentru siguranță pe timp de caniculă, pentru a se proteja”, a declarat Ionuț Dună, director general al companiilor PPC Energie și PPC Energie Muntenia, potriviut sursei citate.

”Încă din anul 2020, DSU are încheiat un protocol de colaborare cu actualul PPC. În acest context, am reușit împreună să realizăm mai multe proiecte benefice pentru cetățeni. Reamintesc doar activitatea de instruire a personalului propriu al PPC în vederea acordării primului ajutor și dezvoltarea ghidului de siguranță în domeniul electricității, care poate fi consultat pe Platforma națională de pregătire a populației în situații de urgență “fiipregatit.ro”. În prezent, având în vedere temperaturile extrem de ridicate cu care ne confruntăm, ne-am unit forțele și am venit în sprijinul cetățenilor prin realizarea mai multor puncte de adăpostire a populației pe timp de caniculă, acestea regăsindu-se în magazinele PPC. Ne bucurăm de fiecare dată când societatea civilă vine în sprijinul populației și sprijinim orice inițiativă de acest gen, ținând cont ca unul din dezideratele noastre principale, este salvarea de vieți!”, a declarat Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, potrivit sursei citate.

Lista magazinelor PPC unde au fost organizate puncte de ajutor pe timp de caniculă este următoarea:

  • București, Sector 2, Șos. Pipera nr. 42
  • București, Sector 3, Str. Liviu Rebreanu, nr. 6A, spațiul comercial E0/07, Galeriile Titan
  • București, Sector 3, Bdul. Mircea Voda nr. 30
  • București, Sector 4, Șoseaua Giurgiului, nr. 127
  • București, Sector 6, Str. Brașov, nr. 25
  • București, Sector 6, Bdul Doina Cornea, nr. 2P
  • Giurgiu, Str. Doctor Inginer Marin D.Dracea, nr. 2
  • Arad, Str. Iuliu Maniu, nr. 65-71
  • Deva, Bdul 1 Decembrie 1918, bl. 3, sc. 2
  • Resita, Str. Revoluției din Decembrie, nr. 3
  • Timișoara, Str. Ștefan cel Mare, nr. 24-26
  • Timișoara, Iulius Mall, str. A. Demetriade, nr. 1, etaj 1
  • Călărași, Str. Dobrogei, nr. 50
  • Constanța, Str. Primăverii, nr. 4, bl. ST9
  • Constanța, Str. Soveja, nr. 21 A-21 B
  • Slobozia, Bdul Chimiei, nr. 10
  • Tulcea, Str. Victoriei, nr. 95
  • Bacău, Str. Ștefan cel Mare, nr. 28
  • Bacău, Bdul Unirii nr. 30
  • Baia Mare,  Str. Republicii, nr. 13
  • Bistrița, Str. Gheorghe Șincai, nr. 12
  • Botoșani, Str. Unirii, nr. 8, bloc Turn
  • Braila, Str. G-ral Eremia Grigorescu nr.40, bl. 5A, spațiul comercial 2
  • Brașov, Bdul Griviței, nr. 50C
  • Buzău, Bdul Unirii nr. 11
  • Cluj, Calea Mănăștur, nr. 64-66
  • Craiova, Str. Calea Bucuresti, nr. 37, bl. 21E, sc.1
  • Drobeta Turnu Severin, Bld Tudor Vladimirescu, nr. 110, bl TS10
  • Focșani, Bd Unirii nr. 31, bl. 33
  • Oradea, Str. Nufărului, nr. 28E
  • Iași, Str. Palas, nr. 5B, clădirea D3
  • Piatra Neamț, Bdul Decebal, nr. 14
  • Pitești, IC Brătianu, bl. A5
  • Ploiești, Bdul Republicii nr. 183
  • Rădăuți, Piata Unirii, nr. 58
  • Râmnicu Vâlcea, Str. Aleea Muzicii, nr. 1-2 (fosta Gib Mihaescu)
  • Râmnicu Vâlcea, Str. Știrbei Vodă, nr. 5, P2
  • Roman, Str. Oituz nr. 7
  • Satu Mare, Str. Micu Klein, nr. 4
  • Sibiu, Str. Hermann Oberth, nr. 5
  • Slatina, Str. Primăverii, nr. 18, bl FA18, sc.A, ap.2
  • Suceava, Str. Calea Unirii, nr. 22 – Iulius Mall Suceava
  • Târgoviște, Calea București nr. 36C
  • Târgu Jiu, Str. Victoriei, nr.56, bl.56
  • Târgu Mureș, Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 255
  • Vaslui, Str. Ing. Badea Romeo nr. 80
  • Zalău, Str. Simion Bărnuțiu, nr. 1

PPC Energie reamintește că, pentru a evita deplasările în perioadele cu temperaturi ridicate, clienții PPC au posibilitatea de a folosi canalele digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online. Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.

Foto descriptiv. Sursă foto: PPC Energie

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fonduri importante pentru modernizarea și construcția de cămine studențești, cantine și spații de recreere și lectură

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: