Atenție la postările tragice de pe rețelele sociale!

de | 31.07.2023 20:21 | Eveniment, Național, Știri

Infractorii cibernetici apelează la noi trucuri pentru a păcăli utilizatorii de pe rețelele sociale.

În acest sens, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia, într-o postare pe Facebook, că atacatorii apelează la trucuri diferite pentru a determina utilizatorii să dea click pe anumite link-uri care redirecţionează către site-uri maliţioase sau frauduloase ori către articole sau clipuri video pentru care se încearcă astfel creşterea artificială a audienţei.

Mai exact este vorba despre postări false care anunță moartea unor persoane cunoscute sau a unor personalități publice.

Fie că este vorba despre accidente rutiere sau dezastre naturale, anunțurile false sunt concepute în așa fel încât să-i atragă pe utilizatori și să-i determine să acceseze informațiile.

Doar că în spatele acestor postări se află ori link-uri către site-uri malițioase sau frauduloase, ori articole sau clipuri video pentru care se dorește creșterea artificială a numărului de vizualizări.

Un astfel de caz a fost prezentat săptămâna trecută de către CyberM.ro: atacatorii se foloseau de conturi compromise pentru a lansa mesaje false cu un caracter tragic, în care anunţau moartea anumitor persoane în urma unor accidente. Ţinta principala a atacatorilor era, evident, stârnirea curiozităţii sau panicarea utilizatorilor pentru a face click pe link, cu scopul de a afla mai multe detalii.

La o primă analiză, utilizatori din România care accesau acel link erau redirecționați către un clip pe Youtube, ceea ce arată ca un hoax. Este însă posibil ca în alte cazuri similare utilizatorul să fie redirecționat către conținut malițios.”, se arată în mesajul publicat de DNSC.

66f368d5 442e 4d7c 8a81 78337e08fbc8 - Atenție la postările tragice de pe rețelele sociale!

Pentru a evita astfel de cazuri, DNSC vine cu o serie de recomandări pentru utilizatorii rețelelor online:

✅ Analizați cu atenție informațiile culese din mediul online
✅ Raportați astfel de postări pentru SCAM sau SPAM către rețeaua socială
✅ Restricționați publicarea automată pe profil a postărilor în care sunteți etichetați de către prieteni sau cunoștințe pe social media. Activați posibilitatea moderării etichetărilor
✅ Evitați accesarea link-urilor din postări cu conținut alarmant, chiar dacă recunoașteți contul și contactați persoana care a publicat informația pentru validare, pe un canal diferit de comunicare
✅ Nu instalați programe sau aplicații, nu vă abonați la servicii și nu furnizați date personale, de autentificare sau de card, în urma accesării unor astfel de link-uri

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ghinionul se ține scai de Tudor Pendiuc. Soția i-a cerut divorțul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: