Atenție șoferi! Ce se întâmplă cu amenzile primite în trafic din 2023

de | 29.11.2022 12:13 | Economic, Național, Știri

O nouă veste fulgerătoare face aviz la portofelele românilor, mai exact a șoferilor, de data aceasta. Este vorba de o posibilă majorare a amenzilor din trafic, care vine ca un efect al creșterii salariului minim brut de la 1 ianuarie 2023. Astfel, este așteptată o creștere a punctului de amendă la 300 de lei, faţă de 145 de lei cât este în moment actual, potrivit impact.ro.

Punctul de amendă, care a rămas plafonat încă din anul 2017 la 145 de lei, ar urma să ajungă, de la 1 ianuarie 2023, la 300 de lei.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră”, se arată în proiectul de act normativ citat.

Astfel, odată cu mărirea salariului minim, nu s-a omis nici creșterea amenzilor pentru sancțiunile rutiere.

Totuși, Ministrul de Finanțe a informat miercuri, 23 noiembrie, că valoarea punctului de amendă nu va fi crescută nici pentru 2023.

 

Foto descriptiv Europol

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Noua actualizare WhatsApp! Incredibil cine poate primi mesajele noastre

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Europol