anchetaonline.ro

Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C

de | 30.10.2025 09:52 | Județean, Eveniment

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că traficul rutier va fi restricționat pe două drumuri importante din județul Argeș, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2025, pentru desfășurarea competiției Raliul Argeșului – 2025. Este vorba despre DN 73C și DN 7C .

Potrivit sursei citate, vineri, 31 octombrie, în intervalul orar 10:15 – 18:15, circulația va fi închisă pe DN 73C, între kilometrii 1+500 și 7+400 metri. Traficul va fi deviat pe ruta DN 73 (Câmpulung – Pitești) – DN 7 (Pitești – Curtea de Argeș).

Sâmbătă, 1 noiembrie, în intervalul orar 07:30 – 16:30, circulația va fi închisă pe DN 7C, între kilometrii 58 și 104, între Cetatea Poenari și Conacul Ursului.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte restricțiile instituite.

Sursă foto: raliulargesului.ro

Cu 55 de echipaje din cinci țări și peste 100 de sportivi înscriși, competiția promite un spectacol automobilistic de excepție, cu participarea celor mai buni piloți din campionat.

Evenimentul, organizat de DTO Rally sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, se anunță unul spectaculos.

Sursă foto: Facebook Raliul Argeșului/ descriptiv/ arhivă

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Primăria Pitești sprijină Raliul Argeșului cu 200.000 de lei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole