Plecați la drum? Atenție la trafic!
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță că astăzi, 24 octombrie 2024, au loc mai multe transporturi agabaritice pe drumurile din țară.
Acestea vor circula pe următoarele trasee:
- începând cu ora 20:00, se va pune în mișcare 1 transport agabaritic pe ruta: Agigea – DN 39A – DN 39 – A4 – DN 2A – DN 21 – A2 DNCB – A3 – DN1 – Brașov – Ghimbav. Transportul este format dintr-un camion cu masa de 86,4 tone;
- începând cu ora 21:00, la interval de 60 de minute, se vor deplasa 3 transporturi agabaritice pe traseul: int. DNCB cu DJ 401 – DNCB – DN 2 – DN 2A – DN 22C – DN 3 – A4 – DN 39 – DN 39A – Agigea. Transporturile sunt formate dintr-un camion, cu lățimea de 5,2 metri, înălțimea de 5,4 metri, lungimea de 48,5 metri și mase cuprinse între 112,8 și 294 de tone;
- începând cu ora 22:00, la interval de 30 de minute, se vor deplasa 3 transporturi agabaritice pe traseul: Agigea, județul Constanța – DN 39A – DN 39 – DN 38 – Amzacea, județul Constanța. Transporturile sunt formate dintr-un camion, cu înălțimea de 5,2 metri și mase cuprinse între 105 și 151 de tone.
De asemena vineri, 25 octombrie, începând cu ora 06:15, se vor pune în mișcare două transporturi agabaritice pe traseul: int. A2/DNCB – A2 – DN 21 – DN 3B – DN 25 – Independența. Acestea sunt formate dintr-un camion, cu greutatea de 91,79 tone.
De precizat că aceste ransporturi vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră.
Pentru a nu fi implicaţi în accidente generate de viteza excesivă sau neadaptată, polițiștii rutieri transmit următoarele recomandări:
- dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea; țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.
- acționați pedala de accelerație cu moderație și respectați regulile de circulație în orice împrejurare; nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.
- evitaţi preocupările care vă distrag atenția și nu conduceţi dacă sunteţi obosiţi; nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
- mai ales la drumuri lungi, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum;
- asigurați-vă permanent că autovehiculul pe care îl conduceți corespunde tehnic și puteți face față unor condiții meteo care pot afecta vizibilitatea sau confortul conducătorului auto, până la maniera în care afectează capacitatea de deplasare sau rezolvare în condiții de siguranță a situațiilor ce pot apărea în trafic (ex.: starea ștergătoarelor de parbriz, funcționarea instalației de degivrare, starea celor două triunghiuri din dotarea mașinii, etc.).
Foto descriptiv Debanat.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: