Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Irlanda

de | 23.01.2025 15:18 | Național, Eveniment

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Irlanda că autoritățile locale au emis avertizări de vreme rea.

Pentru regiunile Clare, Cork, Kerry și Limerick, a fost instituit un cod roșu de vânt puternic, iar pentru restul teritoriului Irlandei este în vigoare un cod portocaliu de furtună, cu intensificări semnificative mai ales în regiunea de sud-vest și pe Marea Irlandei.

Alerta este valabilă pentru zilele de joi, 23 ianuarie 2025, și vineri, 24 ianuarie 2025.

Informații actualizate despre vreme pot fi regăsite pe pagina de Internet a Serviciului Național de Meteorologie irlandez: https://www.met.ie/warnings-tomorrow.html.

MAE recomandă românilor care călătoresc în sau din Irlanda să verifice  pagina de Internet a Aeroportului Dublin: https://www.dublinairport.com/latest-news, în vederea informării cu privire la posibile perturbări ale zborurilor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325. De asemenea, cei care se confruntă cu o urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.

Totodată, MAE recomandă și consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.rowww.meteoalarm.eu și www.mae.ro.

Foto descriptiv euractiv.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Nu vă lăsați păcăliți! Certificatul RAR Auto Pass costă 42 de lei și este emis de Registrul Auto Român!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Irlanda | Ministerul Afacerilor Externe | Roman