Atenționare meteo! Cod galben de vreme rea în Argeș

de | 29.05.2024 10:59 | Eveniment, Județean

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vreme rea, valabilă până aproape de miezul nopții, în care este vizat și județul Argeș.

Potrivit ANM, astăzi, 29 mai, în intervalul orar 10:00-23:00, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.

cats 2 - Atenționare meteo! Cod galben de vreme rea în Argeș

Foto: ANM

ANM a emis și o informare meteo, valabilă în intervalul 29 mai, ora 10:00 – 30 mai, ora 20:00.

În intervalul menționat, va ploua în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.

În acest context, ISU Argeș recomandă următoarele:

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Totodată conducătorii auto sunt sfătuiți de autorități să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condițiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Evaziune fiscală în Argeș și în București! Șapte persoane duse la audieri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Națională de Meteorologie