Atenționare ANM! Cod portocaliu de ninsoare în Argeș!

de | 03.04.2023 12:59 | Eveniment, Județean, Știri

Administrația Naținală de Meteorologie (ANM) a emis, în cursul acestei dimineți de luni, mai multe atenționări de vreme rea ce vizează o mare parte din țară.

De asemenea, și județul Argeș este inclus pe harta, având valabile atât codul portocaliu în nordul județului, dar și cel galben în rest.

Atenționarea de cod galben preconizează cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece, iar cel portocaliu vizează ninsori abundente.

COD GALBEN

  În intervalul  03 aprilie, ora 23 – 05 aprilie, ora 10, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

           În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

       Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.”, transmit meteorologii.

COD PORTOCALIU

   În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent      (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.”, mai informează ANM.

Foto descriptiv.

Foto Antena 1

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un adolescent de 15 ani a fost înjunghiat în faţa blocului!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Banat

Ultimele articole