Autoritățile au început lucrările pentru repararea drumul forestier Valea Rea

de | 22.08.2024 19:48 | Eveniment, Județean

Regia Națională a Pădurilor-Romsilva transmite că Direcția Silvică Argeș a demarat deja lucrările necesare pentru a pune provizoriu în funcțiune drumul forestier Valea Rea, care a fost distrus în urma unei viituri puternice, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Utilajele de la Ocolul Silvic Domnești sunt deja la lucru pentru a restabili provizoriu drumul și a elimina efectele calamității.

456308178 932068545617105 564877056522432778 n - Autoritățile au început lucrările pentru repararea drumul forestier Valea Rea 456516448 932068558950437 599077374777514781 n - Autoritățile au început lucrările pentru repararea drumul forestier Valea Rea 456719096 932068542283772 3324202279618594083 n - Autoritățile au început lucrările pentru repararea drumul forestier Valea Rea

Evaluarea pagubelor a fost realizată luni, iar lucrările de reparație au început de marți, incluzând măsurători cu proiectanți autorizați. Drumul forestier, administrat de Direcția Silvică Argeș, este crucial pentru accesul turiștilor în zonă, iar intervențiile sunt esențiale pentru recuperarea bunurilor blocate între porțiunile de drum distruse

Menționăm că drumul forestier Valea Rea este administrat de către Direcția Silvică Argeș, însă fondul forestier în zonele unde drumul a fost afectat de viituri se află, preponderent, în proprietate privată.”, transmite Regia Națională a Pădurilor-Romsilva

Reamintim că, 76 de oameni au fost recuperați din Munții Argeșului după ce, din cauza ploilor abundente, o viitură a rupt drumul de acces către Vârful Moldoveanu. A fost cea mai mare acțiune de recuperare montană din acest an, încheiată târziu în noapte, o acțiune concertată a tuturor autorităților.

Salvamontiștii din Argeș au descoperit că drumul s-a rupt in câteva locuri și au anunțat toate autoritățile. Apoi au trecut prin viitură către zona înaltă a Făgărașului, spre Vârful Moldoveanu.

Nimeni nu știa câți turiști se află mai sus de viitură, așa că salvamontiștii au chemat un elicopter cu care să urce rapid pe Vârful Moldoveanu și să îi recupereze pe toți cei de pe traseu.

Între timp jandarmeria a blocat accesul către zona montană a tuturor acelora care ar fi vrut să urce spre culmi.

Salvatorii au avut de trecut prin dezastrul lăsat în urmă de viitură, copaci rupți, bolovani aruncați peste tot, aluviunii și găuri în pământ. Doar astfel au putut recupera toți turiștii cu care au coborât din același teren accidentat.

Angajații de la ISU și jandarmii au asigurat traseul către întoarcere.

Cei 76 de turiști au fost recuperați și coborâți mai jos de viitură de unde au fost preluați de mai multe microbuze care iau dus la Curtea de Argeș. 12 mașini au rămas blocate în amonte de viitură. Ele nu vor putea fi recuperate decât după ce drumul va fi refăcut.

Aceasta a fost cea mai amplă acțiune de recuperare a unor oameni din munți în 2024 și important este că nimeni nu a fost rănit.

Sursă foto Facebook Regia Națională a Pădurilor Romsilva

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Făgăraș | Romsilva | Vârful Moldoveanu

Ultimele articole