O autospecială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ s-a răsturnat, miercuri seară, în comuna Girov, județul Neamț, după ce a fost acroșată de un alt autoturism. Accidentul a avut loc în satul Căciulești, iar în urma impactului, doi bărbați au rămas încarcerați în mașina Poliției.
Potrivit news.ro, în cele două mașini implicate se aflau în total șase persoane. Patru dintre ele s-au autoevacuat înainte ca echipele de intervenție să ajungă la fața locului și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din păcate, două persoane aflate în autospecială – un tânăr de 18 ani și un bărbat de 45 de ani – au rămas prinse între fiare.
Un echipaj SMURD care trecea întâmplător prin zonă a oprit imediat și a reușit să scoată prima victimă, pe tânărul de 18 ani. Ulterior, acesta a fost preluat de o ambulanță. Cealaltă victimă, bărbatul de 45 de ani, a fost descarcerată de pompieri. Amândoi au fost transportați la spitalul din Piatra-Neamț, conștienți.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane. În urma impactului unul dintre autoturisme (autospecială IPJ) s-a răsturnat, două persoane rămânând încarcerate. Până la sosirea forţelor de intervenţie patru persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat îngrijiri medicale. Un echipaj SMURD aflat în trecere a oprit la locul evenimentului şi acţionat pentru scoaterea uneia dintre victime. Ulterior victima, un bărbat de 18 ani, a fost predată unui echipaj de la SAJ. Cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, pompierii au acţionat şi pentru descarcerarea celei de a doua victime. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, conştient si cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD TIM”, a precizat ISU Neamţ.

Foto: observatornews.ro
Potrivit autorităților, autospeciala se afla în misiune și circula cu semnalele acustice și luminoase pornite. În timp ce se deplasa pe Drumul Național 15, a fost acroșată de un alt autoturism, care nu ar fi acordat prioritate.
La data de 25 iunie a.c. o autospecială aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Căciuleşti. În urma cercetărilor preliminare desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, aceasta se afla în misiune şi se deplasa pe DN15, în localitatea Căciuleşti, fiind acroşată de un alt autoturism, care nu ar fi respectat regimul de deplasare prioritar. Două persoane, aflate în autospecială au fost rănite, fiind preluate de un echipaj medical şi transportate la spital”, a transmis IPJ Neamț
FOTO: ISU Neamţ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro