Ministerul Afacerilor Interne transmite un mesaj ferm tuturor turiștilor care merg la mare: steagurile arborate pe plajă trebuie respectate cu strictețe pentru a evita tragediile.
Steagul roșu indică pericol maxim — înotul este interzis! Intrarea în apă în această situație poate duce la accidente grave sau chiar la pierderi de vieți omenești. Salvamarii și echipele de intervenție sunt pregătiți să acționeze, dar nu pot face minuni dacă regulile nu sunt respectate.
Steagul galben avertizează asupra condițiilor instabile ale mării. Intrarea în apă este permisă doar celor care știu să înoate bine și au experiență.
Steagul verde indică condiții sigure pentru înot, însă turiștii trebuie să rămână prudenți și să respecte recomandările salvamarilor.
Culoarea steagului NU e de decor!
Dragi iubitori de valuri, șezlonguri și bronz cu dungi,Dacă vedeți steagul ROȘU și tot intrați în apă…
…nu sunteți aventurieri. Sunteți… candidatul perfect la bronzat pe uscat sub supravegherea colegilor de la SMURD!Steag GALBEN? Înseamnă: intri doar dacă știi să înoți BINE – nu dacă “te ții de valuri”!
Steag VERDE? E ok, dar tot nu vă transformați în delfini olimpici
Salvamarii au steaguri, nu baghete magice!
Dacă intrați în apă pe steag roșu, nu se numește “curaj”, ci inconștiență.
Respectați semnalele, fiți responsabili și nu uitați: cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le amintești!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook
Sursă foto: Facebook MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Intervenție de urgență în Mamaia! Piteștean scos inconștient din mare