anchetaonline.ro

Mergeți în Italia în această perioadă? MAE a emis o avertizare de călătorie

de | 12.07.2026 22:21 | Eveniment, Național

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să ajungă în Italia, în contextul riscului ridicat de incendii de vegetație din sudul țării.

Potrivit instituției, începând cu 11 iulie 2026, autoritățile italiene au instituit cod portocaliu de incendii de vegetație pentru regiunea Sardinia, ceea ce înseamnă un risc ridicat de producere și extindere a incendiilor. Totodată, pentru Sicilia este în vigoare un cod galben, care indică un nivel moderat de risc.

În acest context, MAE le recomandă cetățenilor români să evite deplasările în zonele în care sunt incendii în desfășurare sau unde există un pericol iminent de izbucnire a acestora. De asemenea, turiștii și persoanele aflate în aceste regiuni sunt sfătuite să respecte întocmai indicațiile autorităților locale și să urmărească permanent informațiile și avertizările transmise prin canalele oficiale.

Românii care observă un incendiu sau se află într-o situație de pericol trebuie să apeleze imediat numerele de urgență 112 sau 1515, puse la dispoziție de autoritățile italiene.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români aflați în Italia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74.

Pentru situații de urgență, sunt disponibile și telefoanele de permanență ale misiunilor diplomatice din Roma și Catania:

  • Consulatul General al României la Roma: +393451473935;
  • Consulatul României la Catania: +39 320 965 3137.

Totodată, MAE recomandă românilor care călătoresc în străinătate să consulte informațiile actualizate de pe paginile de Internet: https://roma.mae.ro/ , https://cgroma.mae.rohttps://www.mae.ro/https://catania.mae.ro și să utilizeze aplicația Călătorește informat”, care oferă alerte și recomandări utile privind condițiile de călătorie și eventualele riscuri din țările de destinație.

Sursă foto: Digi 24/ Antena 3 CNN/ Profimedia Images/ colaj Ancheta- descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Doi argeșeni, trimiși în spatele gratiilor. Infracțiunile pentru care au fost condamnați

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Italia | MAE

Ultimele articole