Avertizare: Se trimit SMS-uri în numele Transelectrica cu facturi false

de | 19.06.2023 21:48 | Eveniment, Național, Știri

 

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu o campanie de tip phishing/scam ce vizează compania Transelectrica.

Echipa DNSC vă supune atenţiei un nou val de atacuri de tip phishing/scam propagate prin intermediul SMS-urilor către utilizatori din România. Campania impersonează compania Transelectrica şi foloseşte scenariul deconectării serviciilor pentru neplată. Odată ce potenţiala victimă accesează link-ul din curiozitate, este redirecţionată către un site de phishing cere şi colectează date sensibile (personale şi de card), acestea ajungând în posesia atacatorilor.

Deşi conţine elemente de identitate vizuală corespondente Transelectrica, este evident că nu ne aflăm pe un canal de comunicare oficial pentru respectiva companie, dacă citim numele de domeniu al site-ului pe care suntem trimişi (ithmeony[.]space)”, semnalează specialiştii DNSC pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Aceştia atenționează că textul mesajului nu respectă în totalitate rigorile limbii române, semn că ar fi fost tradus automat din altă limbă, fără a fi adaptat.

Verificați mereu sursa mesajelor, înainte de a face o acțiune care v-ar putea pune în pericol datele. Atunci când nu sunteți siguri că ar fi trebuit să primiți un mesaj, verificați transmiterea lui de către expeditor pe canalele de comunicare alternative. Evitați accesarea de link-uri din astfel de surse necunoscute sau dubioase și verificați-le cu o soluție de securitate, atunci când aveți dubii.

Nu furnizați date personale, date de autentificare sau date financiare la cerere, în urma accesării unor astfel de link-uri.

Dacă ați furnizat din neatenție date de card, este important să anunțați imediat banca. Dacă vi s-au furat bani din cont, depuneți o plângere la Poliție (online sau la cea mai apropiată secție)”, informează experţii în securitate cibernetică, potrivit Antena 3 CNN.

 

Sursa Foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Plantații de canabis în apartamentele bucureștenilor! Aveau 80 de ghivece cu plante dar și kilograme de muguri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Transelectrica